Există trei mecanisme principale prin care funcționează țesăturile ne{-ignifuge. Prima este răcirea endotermică: la încălzire, ignifugul se descompune, absorbind căldură semnificativă și scăzând temperatura de suprafață a materialului, făcând astfel dificil ca materialul să atingă temperatura necesară pentru descompunerea termică. A doua este izolarea oxigenului: atunci când este încălzit, ignifugul formează un strat dens de carbon pe suprafața materialului-acționând ca un scut termic-pentru a separa materialul intern de oxigen și a întrerupe o condiție necesară pentru ardere. Al treilea este ignifugarea în fază gazoasă: retardantul de flacără se descompune pentru a elibera gaze ne-combustibile (cum ar fi vaporii de apă și dioxidul de carbon), care diluează concentrația de oxigen și gaze combustibile din jurul materialului, inhibând astfel propagarea flăcării.
În aplicațiile practice, țesăturile ne{-ignifuge pentru cabluri folosesc de obicei o combinație sinergică a acestor mecanisme. Produsele compozite-care prezintă un schelet de țesătură din fibră de sticlă combinată cu materiale cu emisii reduse de-fum, halogen-fără flacără-ignifuge-oferă o rezistență sigură la flacără, producând în același timp o densitate scăzută a fumului și fără gaze corozive sau toxice în timpul arderii. Țesăturile ne-nețesute-de înaltă calitate-ignifuge{11}} pot atinge un indice de oxigen care depășește 30%, ceea ce înseamnă că materialul rezistă la arderea susținută chiar și în medii cu concentrații ridicate de oxigen.

